Observarea nebuloasei NGC 604 din M33

 A venit in sfarsit weekend-ul si am iesit in seara aceasta pentru o sesiune de observatii astronomice atat cu telescopul de 200 mm, dar si cu binoclul Lacerta Explorer 10x50. 😃


08.11.2024, 22:00-22:46, telescop dob 200/1220, ocular zoom 8-24mm si 4mm plossl.


- Jupiter (52-152x & 300x) - stralucitor si frumos, cu cele 2 benzi clar vizibile si multe detalii fine. S-au vazut si cei 4 sateliti galileeni, 2 de o parte si 2 de cealalta parte. Din pacate Marea Pata Rosie nu am reusit in seara aceasta sa o observ, fiind pe cealalta parte a planetei.

- Saturn (52x-300x) - mi-a placut cel mai mult in seara aceasta sa observ aceasta planeta frumoasa, deoarece nu am observat-o de mult timp; se vedea foarte clara, iar inelele s-au vazut superb, mai ales cele care treceau prin fata planetei.

Cred ca am reusit sa observ si satelitul Titan, iar la 300x si alti sateliti mai mici.


- am decis sa incerc in seara aceasta si o dubla, Polaris / Alpha Ursae Minoris. Am folosit grosismente intre 52-300x. La 152x si 300x am reusit sa observ foarte slab langa Polaris o stea difuza. A fost ori steaua B ori SAO 305.


- Roiul Dublu din Perseu / NGC 884 & 869 - s-au vazut superb, cu mii de stelute, ambele roiuri in acelasi camp vizual.

- NGC 457 - Roiul Bufnitei - s-a vazut interesant, semana putin cu o bufnita, dar si cu un omulet.


-M31, M32 si M110 - frumoase, vizibile cu usurinta.


Iar intr-un final am ajuns cu succes la galaxia M33 Triangulum si nebuloasa NGC 604. 😃

Ii multumesc foarte mult dlui Mircea pentru aceasta postare ajutatoare. Fara ea probabil nu reuseam sa observ NGC 604. https://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=238003#238003


- Am identificat M33 l-a inceput cu RDF-ul Caput Triangului sau Mothallah, iar apoi cu ocularul zoom am cautat M33 si l-am identificat foarte difuz. Cu ajutorul asterismului Y, pe care l-am aflat de la dl. Mircea, am identificat foarte slab nebuloasa NGC 604. Sunt foarte bucuros ca am reusit sa observ o nebuloasa dintr-o alta galaxie pt. prima data cu telescopul de 200mm.


A urmat observatii cu binoclul Lacerta Explorer 10x50:

In seara aceasta, dupa ce am terminat sesiunea de observatii cu telescopul, am decis sa fac observatii mai relaxante si rapide cu binoclul Lacerta Explorer 10x50. (08.11.2024, 23:00-23:23)


- Am inceput cu M42-43 care s-au vazut foarte frumos in binoclu, stralucitor.

- Steaua inflacarata Betelgeuse, portocaliu aprins si stelele din centura lui Orion, Alnitak, Alnilam si Mintaka.

- Am trecut la roiuri deschise, Mel 20, Mel 25 si M45, care s-au vazut superb.

- Jupiter si satelitii sai galileeni, desigur, fara benzi ecuatoriale.

- Saturn (se vedea inclinatia ei)

- M29 si M39 (cu usurinta datorita pozitiei lor mai spre orizont)

- M38, M36, M37, aceasta "trinitate" l-am gasit intamplator in apropiere de Mel 20, s-au vazut destul de bine.

- NGC 1528

- Asterismul "Kemble's Cascade"

- M34, M31, M33

- Roiul Dublu din Perseu (NGC 884 & 869), Stock 2 si NGC 457.

- Vega se vedea frumos spre apusul ei.

- La ora 23:19, meteor cu ochii liberi spre Cassiopea, probabil o taurida.


La sfarsitul sesiunii de observatii am decis sa incerc o noua stea variabila, Gamma Cas.

- Gamma Cas si am estimat-o la mag. 2,4, 08.11.2024, ora 23:23. Stele de comparatie, 23 si 27 (23 = Caph; 27= Ruchbah).


Cer senin, David


https://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=238062&highlight=#238062

https://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=238063&highlight=#238063





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Observatii multiple de iunie: stele variabile si DSO

Calea Lactee - Mai 2025

Alerta Aurora Boreala Romania si Europa